CGMB a respins propunerea lui Oprescu de a ridica maşinile staţionate ilegal
Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a respins propunerea primarului general Sorin Oprescu de a ridica autovehiculele staţionate ilegal, prin Administraţia Străzilor.
În proiectul Primăriei Generale se stipula ca maşinile staţionate neregulamentar, cele care "stânjenesc lucrările de igienizare a drumurilor publice" şi cele care "stânjenesc traficul" să fie urmărite şi ridicate.
De asemenea, se propunea ca şi taxiurile care nu sunt autorizate de primărie să fie ridicate, îndeplinindu-se astfel o cerinţă a unor firme de profil din Bucureşti, care nu sunt mulţumite de prezenţa maşinilor din Ilfov în Capitală.
Ridicarea maşinilor era prevăzută să aibă loc zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, recuperarea fiind posibilă între 8.00 şi 22.00, după plata taxei de ridicare (200 de lei), taxei de transport (200 de lei) şi taxa de depozitare (300 de lei pentru 24 ore).