MENIU

CFR Cluj: Dani a fost suspendat o etapă şi va rata derby-ul cu Steaua

Foto: NewsIn

Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Dani, a primit o etapă de suspendare din partea Comisiei de Disciplină a LPF şi nu va putea evolua astfel în derby-ul rundei a doua cu Steaua, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Dani a primit pe lângă suspendare şi o amendă de 740 de lei, după ce a fost eliminat în jocul din prima etapă cu Unirea Urziceni, scor 2-0.

Astfel, mijlocaşul clujenilor devine cel de-al treilea suspendat pentru derby-ul cu Steaua, după ce miercuri, Comisia de Disciplină a FRF a luat hotărârea să le acorde lui Culio şi Cadu câte două etape de suspendare după incidentele din Supercupa României.

Partida dintre Steaua şi CFR Cluj, din etapa a 2-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20:45. După prima etapă, ambele formaţii au câte 3 puncte, după ce ardelenii au învins Unirea Urziceni (scor 2-0), în timp ce roş-albaştrii au trecut de Ceahlăul Piatra Neamţ (scor 2-0).

În altă ordine de idei, tot după jocul CFR Cluj-Unirea Urziceni, fotbalistul ialomiţenilor, Ricardo Gomes, a primit şi el o etapă de suspendare şi o amendă de 740 de lei şi va lipsi astfel la partida din etapa a doua cu Rapid. Cele două cluburi au primit şi câte o amendă de 910 lei, iar clujenii au primit şi un avertisment din cauza comportamentului spectatorilor.
Mai multe articole despre:
Steaua Liga I CFR Cluj Unirea Urziceni Dani Culio