CFR Cluj a învins cu emoţii pe CS Otopeni
CFR Cluj a trecut prin mari emoţii pentru a învinge pe CS Otopeni în meciul disputat, duminică, în etapa a 18-a a Ligii I, şi încheiat cu scorul de 1-0.
Campionii en-titre ai României au reuşit să se impună în faţa nou-promovatei din Otopeni abia pe final de joc, golul victoriei fiind înscris de Diego Ruiz (88), care a răzbunat toate ocaziile refuzate anterior colegilor săi de portarul Cristian Munteanu.
În prima repriză, fiecare dintre cele două combatante şi-a trecut în cont câte două mari ocazii de a înscrie. De la CFR au trecut pe lângă gol Yssouf Kone (13), cu o foarfecă ce a trecut puţin peste poartă, şi Dubarbier (25) cu o bară.
Oaspeţii au irosit de două ori şansa de a intra la pauză în avantaj, prin Liviu Ganea, blocat in extremis de Nuno Claro (33), şi Lazici, al cărui lob peste portar a căzut la rădăcina barei, ieşind apoi în afara terenului.
După pauză, meciul s-a jucat pe contre şi aproape nimic nu s-a mai legat până spre minutul 75, jocul fiind fragmentat de multe intervenţii la limita regulamentului, speculate foarte bine şi la trecerea timpului de jucătorii de la Otopeni.
Oaspeţii au avut apoi un înger păzitor în portarul Cristian Munteanu. Acesta şi-a făcut foarte bine datoria în faţa atacurilor în valuri ale clujenilor, nici Dubarbier, nici Deac, nici Ruiz nereuşind să-l învingă pe fostul goal-keeper de la Dinamo şi Progresul Bucureşti.
El nu a mai putut face, însă, nimic în faţa lui Diego Ruiz, care, în minutul 88, a înscris golul victoriei gazdelor cu o lovitură de cap de la 6 metri. Imediat după gol clujenii au mai ratat o uriaşă ocazie de gol, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0.
Pentru CFR Cluj a fost primul joc oficial disputat sub comanda noii conduceri tehnice formate din Ales Jindra, antrenor principal, şi Dusan Uhrin jr., consilier tehnic. La CFR Cluj a debutat oficial şi Bogdan Mara, în minutul 54, când i-a luat locul în teren lui Peralta.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida CFR Cluj - CS Otopeni, scor 1-0.