Cezar Preda: Cel puţin patru ministere ar trebui desfiinţate
Emil Boc ar fi trebuit să facă o restructurare drastică a Guvernului odată cu demisia Monicăi Iacob Ridzi, a declarat, marţi, vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda. Totodată, democrat-liberalul a apreciat că cel puţin patru ministere ar trebui desfiinţate şi că Guvern actual este unul format pentru \"plata oamenilor politici\".
"Demisia doamnei Ridzi era momentul pentru o restructurare foarte puternică. România are nevoie să vadă şi din partea Guvernului o solidaritate în timp de criză. Avem un Guvern plin de miniştri, care nu concordă cu situaţia de criză. Avem ministere care oferă prime de vacanţă, în timp ce mediul privat pleacă acasă. Nu găsim voinţa politică să facem ce am promis. Ar fi de ajuns un Guvern cu 16 ministere. Sunt cel puţin patru care ar trebui desfiinţate", a comentat Preda, care nu a dorit să numească ministerele la care se poate renunţa, spunând că aceasta trebuie să fie o decizie a premierului.
Potrivit democrat-liberalului, zilele acestea expiră termenul până la care premierul Emil Boc a promis că va reduce la jumătate numărul agenţiilor şi al autorităţilor guvernamentale, ceea ce nu s-a întâmplat. "Este un Guvern pentru plata oamenilor politici", a subliniat vicepreşedintele PD-L.
Preda a arătat că a ridicat problema restructurării guvernamentale în cadrul partidului, însă nu a găsit susţinere. Pedelistul şi-a criticat colegii de partid şi pentru că nu i-au susţinut proiectele de lege, printre care reducerea salariilor unor autorităţi din subordinea Parlamentului.
Monica Iacob Ridzi a anunţat, marţi, că şi-a depus demisia la cabinetul premierului Emil Boc, spunând că familia ei nu mai poate suporta situaţia, şi a subliniat, din nou, că nu este vinovată şi că nu are nimic de ascuns.
Tot marţi, premierul Emil Boc a nominalizat-o ca ministru al Tineretului pe Sorina Luminiţa Plăcintă, senator PD-L, care a şi depus jurământul de învestitură, la ora 19:30, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.
Mai multe articole despre:
Emil Boc
anchetă
Cezar Preda
PD-L
Monica Iacob Ridzi
Ministerul Tineretului