CEZ a finalizat achiziţia acţiunilor CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare şi a devenit acţionar unic
Grupul CEZ din Cehia a finalizat, vineri, preluarea de la Electrica a pachetelor de 19% deţinute la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, pentru care a plătit suma totală de 145,36 milioane de euro şi a devenit astfel acţionar unic.
Tranzacţia a fost iniţiată de Grupul CEZ, în baza opţiunii de cumpărare de care beneficia conform contractului de privatizare al fostei Electrica Oltenia. Negocierile au durat mai bine de două luni, timp în care oferta iniţială a CEZ a fost îmbunătăţită cu circa 19% faţă de cea iniţială. Fondul Proprietatea deţinea 30% din acţiunile CEZ Distribuţie SA, 30% din CEZ Vânzare SA şi 12% din CEZ Servicii SA, pentru care CEZ a exercitat opţiunea de cumpărare.
Grupul CEZ din Cehia este unul dintre cei mai mari producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa. În România, grupul este prezent din 2005, prin compania CEZ România, care include CEZ Distribuţie (distribuitor de energie electrică în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman), CEZ Trade (care se ocupă cu vânzarea şi cumpărarea de energie electrică pe piaţa en gros), CEZ Vânzare şi CEZ Servicii. Pe sectorul de distribuţie şi vânzări, CEZ deţine în România o cotă de piaţă de 17%.
În Europa, CEZ are aproape şapte milioane de clienţi şi un portofoliu al capacităţii instalate de peste 14.300 MW. Capitalizarea sa pe piaţă este de peste 30 miliarde euro. Acţiunile sale sunt tranzacţionate la bursele din Praga şi Varsovia. Grupul CEZ activează în 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud Est.
Mai multe articole despre:
Electrica
energie electrică
acţiuni
Fondul proprietatea
vânzare
tranzacţie
achiziţie
CEZ