MENIU

Cetăţenii din oraşul vasluian Murgeni primesc apă doar patru ore pe zi din cauza secetei

Foto: bitsandpieces1.blogspot.com

Consumul de apă din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, a fost restricţionat din cauza secetei, locuitorii primind apă doar două ore dimineaţa şi două ore seara.

Probleme cu apa se înregistrează şi în comuna Puşcaşi, acolo unde reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Vaslui transportă apă cu cisterna pentru populaţie şi animale, dar şi în comunele Şuletea, Viişoara, Dodeşti şi Creţeşti.

"În satul Valea Târgului, comuna Puşcaşi, pompierii transportă zilnic apă cu cisterna. În celelalte comune se transportă apă de către reprezentanţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă", a declarat, prefectul judeţului, Ioan Ţibulcă.

Prefectul a mai spus că ISU este pregătit să transporte apă în localităţile afectate de secetă, având în vedere că prognozele nu anunţă precipitaţii semnificative în zona judeţului Vaslui.
Mai multe articole despre:
pompieri Vaslui apă secetă