MENIU

Cercul suspecţilor în cazul asasinatelor de la Braşov s-a redus la opt persoane, printre care şi Serghei Gorbunov

Foto: RTV

Procurorii braşoveni au anunţat marţi că cercul suspecţilor în cazul dublului asasinat de la casa de schimb valutar din Braşov s-a redus la opt persoane, printre acestea numărându-se şi Serghei Gorbunov.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Ramona Diaconu, a precizat marţi că cercul suspecţilor s-a redus la opt persoane, "ceea ce nu înseamnă că toţi opt au tras cu arma".

Diaconu a mai declarat că luni a avut loc o percheziţie de nouă ore la locuinţa lui Serghei Gorbunov, percheziţie care s-a desfăşurat în intervalul orar 14.00 - 23.00.

Trei martori în cazul dublului asasinat de la casa de schimb valutar din Braşov au fost audiaţi, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, Ramona Diaconu.

După ce basareabeanul a fost audiat, vineri, de procurori, anchetatorii au mers, sâmbătă, încă o dată, la locuinţa acestuia în căutare de probe. Percheziţia imobilului în care locuia acesta nu a durat mai mult de 40 de minute, iar anchetatorii au părăsit casa cu mai multe plase cu obiecte şi haine.

Gorbunov a fost audiat, vineri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în calitate de martor, iar el a declarat anchetatorilor că se afla la sala de sport când a avut loc atacul de la casa de schimb valutar.

Două persoane au fost împuşcate, pe 29 ianuarie, şi o alta a fost rănită, în faţa unei case de schimb valutar din Braşov. Serghei Gorbunov, considerat suspect în acest caz, a fost reţinut de poliţişti sâmbătă, 31 ianuarie, împreună cu un alt bărbat - Adrian Marius Berceanu - cu care se afla la un supermarket din Braşov. Berceanu a fost lăsat, însă, să plece de anchetatori, deoarece nu au găsit indicii care să dovedească faptul că ar fi luat parte la atac. 
Mai multe articole despre:
asasinat Braşov suspecţi Serghei Gorbunov