Cele mai simpatice animale ale anului 2009
Animalele, mai ales cele mici şi pufoase, câştigă întotdeauna inimile oamenilor. Dar unele dintre ele sunt atât de nostime încât nu poţi să le mai uiţi. Dintre acestea fac parte şi necuvântătoarele selectate în topul nostru.
Urangutanul Rishi, în vârstă de un an, care are grijă de doi pui mici de leopard, Chant şi Sloka, în sudul SUA, este unul dintre preferaţii fotografilor în 2009.
Bebeluşii de animale atrag întotdeauna o mulţime de vizitatori dornici să vadă asemenea minunăţii pufoase: la fel a reuşit şi un bebe gibon, născut la începutul anului la zoo Schwerin, Germania.
Anul acesta a devenit vedetă şi cel mai mic câine poliţist din lume: Midge, un chihuahua. Mic, mic, dar foarte rău: de curând, el a reuşit să prindă primul său traficant de droguri.
Căluţii în miniatură au fost la modă anul acesta: americanul Koda, de exemplu, a legat o prietenie foarte strânsă cu pisica unui spital veterinar. Alt căluţ în miniatură, Prancer, a fost suficient de curajos încât să îl înfrunte pe unul dintre cei mai mari cai din lume, Hercule, din rasa Clydesdale. Şi tot un mini-căluţ este cel mai bun prieten al unui imens câine St. Bernard.
Unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale Europei a fost Fu Long, primul pui de panda născut pe vechiul continent, la zoo Viena. Fu Long a trebuit însă să plece la începutul lunii noiembrie în habitatul lui natural din China, întrucât se făcuse deja măricel şi nu mai putea sta cu mămica lui.
Celălalt animal care a cucerit inimile europenilor este Knut, ursul polar, care anul acesta s-a mutat într-o nouă casă cu prietena lui, Giovanna.
Mai multe fotografii cu cele mai simpatice animăluţe din acest an găsiţi în galeria foto.