Cele mai ciudate superstiţii ale fotbaliştilor
Căpitanul lui Chelsea, John Terry, a purtat aceleaşi jambiere timp de zece ani, un fost portar al naţionalei Argentinei urina în pantaloni înaintea fiecărui penalty pe care trebuia să îl apere, iar Garry Lineker nu şuta la poartă la încălzirea de dinaintea meciurilor.
Dincolo de hazard, tactică sau ştiinţă, fotbalul are şi o însemnată componentă mistică, pe care i-o dau însăşi protagoniştii. Superstiţiile aproape că sunt parte integrantă din arsenalul cu care fotbalistul abordează jocul, însă gama lor este foarte variată.
Spre exemplu ele se simt ca acasă în poarta reprezentativei Irlandei de prin 1981, actualul goalkeeper, Shay Given, având obişnuinţa să îşi pună de fiecare dată în spatele buturilor un flacon de apă sfinţită, în timp ce predecesorul său, legendarul Packie Bonner, avea ruputaţia că îşi punea la fiecare meci, în mănuşi, o bucată de pământ din comitatul Donegal, ţinutul său natal.
Pornind de la fraza "Nu cred în noroc, însă cred că ai nevoie de el", a unui câştigător al Cupei Mondiale, Alan Ball, cotidianul The Independent a întocmit o listă a celor mai ciudate superstiţii din fotbal. Astfel, în octmbrie anul trecut, fotbaliştii de la Midlands Portland Cement, din Zimbabwe, au fost băgaţi de antrenor în apele pline de crocodili ale fluviului Zambezi, într-un ritual de purificare şi alungare a spiritelor rele. 17 au intrat în apă, 16 s-au mai întors pe uscat, iar echipa a pierdut următorul meci.
Chris Waddle a recunoscut că a avut de-a lungul carierei mai multe superstiţii decât tipuri de tunsori. Astfel, în sezonul 1983, când Newcastle a promovat, la fiecare meci a purtat pe sub pantaloni aceeaşi pereche de chiloţi, iar în anul competiţional 1986/1987 nu s-a bărbierit până la prima înfrângere a lui Tottenham, clubul la care activa. Când aceasta s-a întâmplat i-au luat două zile să-şi dea barba jos. Malvin Kamara a jucat pentru Wimbledon şi Cardiff City şi deşi are doar 25 de ani în momentul de faţă nu are o echipă pentru care să joace. Pesemne că pe el nu l-au ajutat prea mult superstiţiile şi a pierdut vremea uitându-se ore în şir, înaintea meciurilor, la acelaşi şi acelaşi film, Willy Wonka & the Chocolate Factory.
Ciudat obicei avea şi fostul portar al Argentinei din anii ’90, Sergio Goicochea, care urina în pantaloni înaintea fiecărui penalty pe care trebuia să îl apere. I s-a întâmplat să facă asta o dată, de emoţie, a parat lovitura, iar de atunci a făcut în aşa fel încât să păstreze ritualul pentru tot restul carierei. „Eram foarte subtil, nimeni nu s-a plâns”, avea să spună portarul mult mai târziu.
John Terry are 50 de superstiţii
În anii ’80, David Fairclough juca pentru FC Liverpool, a avut o carieră de sportiv lungă de 17 ani şi nu poate spune când a început totul. Cert este că atunci când a terminat-o cu fotbalul se spăla de patru ori pe mâini înaintea fiecărui joc şi şortul era ultimul accesoriu pe care îl punea pe el la intrarea în teren. Aproape un recordman în materie, John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al naţionalei Angliei, recunoaşte că are în jur de 50 de superstiţii. Printre cele pe care le-a dezvăluit sunt acelea că ascultă în maşină, în drumul spre stadion, acelaşi CD cu Usher, parchează în acelaşi loc la terenul de antrenament al lui Chelsea, stă pe acelaşi scaun în autocar şi a purtat vreme de zece ani aceeaşi pereche de jambiere. Le-a pierdut în 2005, după un egal cu FC Barcelona, în Champions League.
Din ritualul vestiarului trebuie remarcat obiceiul fostului internaţional englez, Paul Ince, ultimul din echipă care îşi punea tricoul de joc şi ultimul care ieşea pe teren. Înaintea sa, Kevin Keegan şi Jackie Charlton obişnuiau să se îmbrace ultimii, iar Stan Bowles părăsea ultimul vestiarul. În naţionala Franţei, campioană mondială şi europeamă în anii 2000, la loc de cinste era puterea sărutului. Pe teren, înaintea fiecărui meci, Laurent Blanc depunea un sărut pe creştetul chel al portarului Fabien Barthez. A făcut asta inclusiv înaintea finalei CM 1998, contra Braziliei, deşi nu avea dreptul să joace, fiind eliminat în semifinale, în meciul cu Croaţia.
Când Stuart Pearce a început prost sezonul 2006, în calitate de manager al lui Manchester City, fiica sa în vârstă de şapte ani, Chelsea, a fost cea care care l-a ajutat cu o superstiţie. I-a oferit un căluţ de pluş Beanie, pe nume „Psycho”, care să-l însoţească pe banca tehnică. Gestul a avut efect, iar City a învins cu 2-0 pe West Ham. Bernie a avut locul lui pe bancă până a o usturătoare înfrângere, 0-4 cu Wigan. Mare fotbalist, Gary Lineker avea şi el capricii pe măsură. Nu şuta niciodată la poartă la încălzirea de dinainte de startul partidelor, iar dacă nu marca în prima repriză îşi schimba tricoul la pauză. Dacă perioada în care nu înscria se prelungea era forţat să treacă la masuri extreme şi să se tundă.