Cei mai mari meşteri lemnari din ţară sunt în Maramureş

Până şi grinzile caselor sunt închegate din secure, pentru că moroşenii nici că vor să audă de piroane de fier. Şi, ca să nu uiţi uşor locurile, au sculptat şi porţile, astfel că, oriunde te-ai uita, le vei vedea măiestria.

Maramureşul e unic. Are case mândre şi biserici din lemn care zgârie cerul. Cică să fie pe pământ, dar cu turla în rai. Poarta maramureşeană este însă o provocare. Prin părţile locului se spune că, dacă vrei să fii om printre oameni, mergi în pădure, alege un buştean cu lemn moale şi sculptează o poartă.

Porţile sunt practic simbolul Maramureşului. Deşi sunt sculptate în mii de feluri, fiecare e unică. Un fel de carte de vizită pentru moroşean. Sunt însă şi elemente obligatorii. Crucea creştină, pomul vieţii sau funia, semne care alungă răul şi moartea. Şarpele, cocoşul ori zurgălăul, căci aduc belşugul. Unii sculptează anul în care a făcut poarta, să se ştie peste secole. Pe Valea Stejarului înţelegi cel mai bine ce înseamnă lemnul pentru oameni. La nea Pupăză, pentru care sculptatul e adevărată patimă.

Nea Pupăză ştie tot despre sat şi împrejurimi.

Meşterul nostru nu e fitecine. Ce a ieşit din mâna lui a luat calea occidentului. S-a plimbat nea Pupăză şi prin Rio de Janeiro, iar porţile lui au ajuns până în Franţa şi Spania.

Nea Pupăză are imaginaţie cât cuprinde. A născocit un recipient mai puţin obişnuit de ţinut pălinca.

Mai greu să bei, lungimea toiagului e de aproape 2 metri, aşa că ai nevoie de ajutor

Surata toiagului a luat drumul Cotroceniului.

Casa meşterului e un adevărat muzeu. Mobila e, cum altfel, decât făcută de mâna lui, iar pe un dulăpior e sculptată balada lui Horea. Cel mai mândru e însă de fusul cu zurgălăi.

Şi cum să ne luăm ziua bună de la nea Pupăză, decât cu o horincă.