CEDO condamnă statul român pentru că nu a investigat cazul unui deţinut violat în penitenciar
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marţi statul român, deoarece nu a demarat cercetări efective în urma unei plângeri depuse de un deţinut, care sesiza faptul că a fost violat în penitenciar, informează APADOR-CH.
Curtea Europeană a constatat, în ciuda cererilor repetate ale reclamantului, că autorităţile din penitenciar au refuzat să îi efectueze un control medico-legal, motivând că nu există resurse financiare pentru a acoperi costul unui asemenea control.
Instanţa de la Strasbourg a criticat faptul că deţinuţii sunt obligaţi să plătească costul examenelor medicale şi a insistat asupra necesităţii unui control medical imediat în asemenea circumstanţe.
Curtea a concluzionat că statul român nu a desfăşurat în cauza reclamantului o anchetă efectivă.