MENIU

CEDO a refuzat să primească fotocopiile celor 1.000 de volume din dosarul Revoluţiei

Foto: gandul info

CEDO a refuzat să primească fotocopiile celor 1.000 de volume din dosarul Revoluţiei, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), făcând trimitere la o scrisoare din 6 iulie, prin care anunţa oficial că nu e nevoie de tot dosarul.

"Fotocopiile documentelor din dosarul Revoluţiei au fost trimise la CEDO pentru a elimina orice urmă de suspiciune în legătură cu transparenţa şi cu corectitudinea abordării în această cauză, precum şi pentru a respecta poziţia de deschidere a autorităţilor române", se arată într-un comunicat de presă.

Agentul Guvernamental la CEDO a informat constant atât pe preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, cât şi celelalte instituţii ale statului şi presa în legătură cu faptul că, dată fiind complexitatea cauzei, CEDO a renunţat la solicitarea iniţială privind trimiterea întregului dosar şi a cerut până în prezent doar parţial dosarul Revoluţiei, existând posibilitatea ca ulterior să mai solicite alte documente.

Toate scrisorile primite de Agentul Guvernamental, prin care Curtea informa în scris în legătură cu această poziţie au fost trimise de CEDO şi lui Teodor Mărieş. "Acesta a continuat să facă proteste publice, să lanseze acuzaţii la adresa Agentului Guvernamental şi să solicite inclusiv prin comunicate de presă, scrisori, manifestaţii de stradă şi în cadrul unor audienţe la MAE şi la alte instituţii trimiterea întregului dosar la Curte, deşi cunoştea comunicarea CEDO referitoare la faptul că aceasta nu doreşte întregul dosar", conform comunicatului.

În cadrul unei întâlniri cu ministrul Justiţiei şi cu Teodor Mărieş, pe 11 septembrie, procurorul general al României a anunţat că va fotocopia dosarul şi îl va trimite la MAE pentru a fi transmis la CEDO. Pe 23 septembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis Agentului Guvernamental copiile dosarului. În adresa de înaintare se specifică faptul că Parchetul respectă, astfel, decizia CSM privind trimiterea copiilor tuturor documentelor din dosarul Revoluţiei la CEDO.

Maşina cu fotocopii a ajuns pe 28 septembrie la CEDO. "Curtea a refuzat să le primească, făcând trimitere la scrisoarea din 6 iulie 2009, prin care anunţa oficial că nu doreşte tot dosarul, şi a solicitat autorităţilor române să asigure avocaţilor reclamanţilor acces la documentele cauzei", mai anunţă MAE.

Totodată, în prezent sunt în derulare procedurile uzuale legate de desfăşurarea transportului de documente, se arată în comunicatul de presă.

Agentul Guvernamental pentru CEDO are rolul de interfaţă între stat şi Curte şi, în această calitate, este obligat să acţioneze conform deciziilor autorităţilor române.