Ceaiul antifoame, unul dintre cele mai comercializate produse la Târgul Agromalim de la Arad
Unul dintre cele mai comercializate produse la Târgul Agromalim de la Arad a fost ceaiul antifoame, printre cei care au cumpărat frunzele necesare preparării lui fiind şi expozanţii maghiari prezenţi la eveniment.
Apicultorul arădean a spus că plantele care sunt folosite la prepararea ceaiului antifoame provin în special din zona montană. "Sunt frunze de fructe de pădure, de zmeură, de mure", a precizat Kovacs. Preţul unei pungi cu frunze pentru ceai antifoame este de cinci lei.
În luna august, printre cei care au primit ceai antifoame de la apicultorul din Arad a fost şi preşedintele ţării, Traian Băsescu, aflat în vizită în localitatea Arăneag. Şeful statului a luat punga cu plante şi a spus că acest ceai era mai bun înainte de 1989. Tot la standul apicultorului arădean, Băsescu a primit şi un amestec de miere, polen, vin roşu şi aloe vera, prezentat ca fiind "viagra de Arad".
La cea de a XX-a ediţie a Târgului Agromalim - târg internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, care s-a desfăşurat în perioada 10-13 septembrie, la Complexul Expo Internaţional din Arad, au fost prezente aproximativ 270 de firme din ţară şi străinătate. Conform organizatorilor, târgul a fost vizitat de peste 10.000 de oameni.