MENIU

Ceahlăul, învinsă la scor de neprezentare de AS Roma. Vezi şi alte rezultate obţinute de echipele româneşti în amicale

Foto: www.otelul-galati.ro

Nou-promovata Ceahlăul Piatra Neamţ a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, meciul amical susţinut, joi, în compania formaţiei italiene AS Roma, la baza sportivă de la Trigoria.

Golurile italienilor au fost înscrise de Mexes, Taddei şi Greco.

Ceahlăul a început în următoarea formulă: Savu - Burlacu, Forminte, Viţelaru, Barna - Bădescu, Achim, Onciu, Prodan - Cebotaru, Doicaru. Au mai intrat portarul Hărăguţă şi jucătorii de câmp Lefter, Floricel, Ferariu, Miron, Vinicius.

La AS Roma, care a folosit cea mai bună echipă, au evoluat şi românii Pena, Stoian şi Piţ, care au început ca rezerve şi au intrat pe parcurs.

FC Braşov - Emiratele Arabe Unite U 20, scor 2-0, în Elveţia

În ultimul meci de pregătire în cantonamentul din Ţara Cantoanelor, FC Braşov a trecut cu 2-0 de selecţionata Under 20 a Emiratelor Arabe Unite, prin golurile marcate de Hadnagy (min. 37) şi Ilyeş (min. 55).

Antrenorul Nicolo Napoli a început partida cu următorul 11: Kajcsa - Voicu, N. Constantin, Oros, Ezequias - Roman, Ilyeş, N. Grigore, C. Munteanu - Sburlea, Hadnagy. În partea secundă a jocului, au mai intrat pe teren: Cr. Ionescu, B. Niculae, Mateiu, Nene, Chipciu, Măldărăşanu, Cristescu, Dedu şi Zaharia.

Braşovenii au mai disputat în cadrul stagiului de pregătire din Elveţia încă două amicale, în care au înregistrat o înfrângere, cu Sochaux (0-2), şi o victorie, cu egiptenii de la FC Zamalek (7-1). Ardelenii trebuiau să mai joace un meci de pregătire cu FC Sion, dar acesta a fost anulat la cererea adversarilor.

Oţelul Galaţi - Astra Ploieşti, scor 2-1, în Slovenia

Oţelul Galaţi a învins, cu 2-1, pe Astra Ploieşti într-un meci amical disputat în Slovenia, unde ambele formaţii au efectuat cantonamente. Cele două formaţii s-au întâlnit într-un amical şi la începutul pregătirilor, iar atunci scorul a fost 1-1.

Pentru Oţelul au marcat Sergiu Costin (42) şi Gabriel Paraschiv (80), iar Astra a punctat prin Hristu Chiacu (77). Partida s-a disputat pe parcursul a două reprize de câte 60 de minute.

Antrenorul gălăţenilor, Dorinel Munteanu, a folosit următorii jucători: Baotic (Abraham 61/Kolev 93) - Râpă (Cârjă 83), Sg. Costin (A. Neagoie 78), Jelev (Sârghi 68), Siminic (Ilie 61) - Iorga (Mojsov 61), Giurgiu (Perendija 61) - Ibeh (Golocevac 73), G. Paraschiv (N'Kongue 88), Pătraş (Antal 61) - Matei (Axente 61).

De partea cealaltă, tehnicianul Astrei, Ion Moldovan, a folosit următoarea formulă: Iatan (Miron 40/Aky 80) - Ov. Mihalache (Moraru 61), Rohat (Valdez 61), Oprsal (Izvoranu 61), V. Sandu (E. Crăciun 61) - Paulinho (Chiacu 61), V. Gheorghe (M. Diaconescu 61), Takayuki (R. Neagoe 61), A. Stan (Bosnkaj 61) - Păun (Tigoianu 61), Gafiţa (Şt. Ciobanu 61).

 

Poli Iaşi - GKS Belchatow, scor 0-0

Poli Iaşi a disputat ultimul amical din Austria cu GKS Belchatow, scorul final al întâlnirii fiind 0-0, după ce polonezii au ratat un penalty în minutul 84.

Antrenorul ieşenilor, Petre Grigoraş, a început meciul cu următorul "11": Brăneţ - Buta, Ilie, Munteanu, Costache - Bârlădeanu, Milea, Ignatov - Bratu, Cr. Constantin, Bujor. După pauză au mai jucat: Pleşca, Străuţ, Straton, Pecnik, Coţan, Tincu, Buhuşi, Poparadu, Bersnjak, Bâlbă.

Poli Iaşi a mai disputat în Austria patru partide de verificare, în care a obţinut tot atâtea victorii: 1-0 cu Leoben (Austria, meci întrerupt în minutul 60), 3-1 cu Vasas Budapesta (Ungaria), 2-0 cu Gyor (Ungaria) şi 2-0 cu Widzew Lodz (Polonia).