MENIU

CE solicită ţărilor UE o mai bună implementare a directivei privind deşeurile

<descriere>

Comisia Europeană (CE) a adoptat două rapoarte care arată că directiva europeană privind deşeurile este implementată superficial în numeroase state membre ale Uniunii Europene şi a cerut ca ţările UE să ia măsuri noi pentru atingerea standardelor comunitare în acest domeniu.

\"Implementarea adecvată a legislaţiei privind deşeurile este vitală pentru protecţia mediului şi a sănătăţii noastre. Adoptarea unei legislaţii doar la nivel declarativ nu este suficientă. Normele trebuie să funcţioneze în practică. Din păcate, nu este acordată o importanţă suficientă aplicării legislaţiei referitoare la deşeuri. Comisia primeşte cu regularitate plângeri de la cetăţeni şi de la Parlamentul European despre managementul incorect al deşeurilor\", a declarat comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas.

El a adăugat că statele membre trebuie să ia în serios legislaţia privind deşeurile. \"Trebuie să gestionăm corect deşeurile pentru a ne conserva resursele, a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi a proteja sănătatea cetăţenilor noştri. Comisia îşi va spori eforturile pentru a ajuta statele membre în implementarea legislaţiei\", a mai spus Dimas.

Implementată în mod corect, legislaţia UE privind deşeurile ar putea reduce emisiile de CO2 cu până la 30%. Statele membre trebuie să raporteze în mod regulat, la fiecare trei ani, despre implementarea legislaţiei privind deşeurile. De asemenea, acestea trebuie să transmită anual sau o dată la doi ani date despre refolosirea, reciclarea şi valorificarea anumitor tipuri de deşeuri.

Directorul Departamentului Gestiunea Deşeurilor din Ministerul Mediului, Teodor Ognean, a declarat că România pregăteşte revizuirea legislaţiei interne privind deşeurile pentru a o armoniza cu legislaţia europeană în acest domeniu. Ministerul Mediului a precizat că legislaţia naţională interzice importul deşeurilor din alte state în vederea eliminării.