Ce reprezintă GERUL DE VARĂ și unde s-au înregistrat -12 grade, în iunie, în România. RECORD METEO incredibil
Zapadă pe timp de vară, în România, este un lucru extrem de rar, iar dacă totuși se întâmplă, atunci fenomenul nu poate fi observat decât la altitudini mari. Și mai rar este ca vara să fie resimțite temperaturi cu minus, respectiv de sub -10 ºC. Astăzi se împlinesc însă 85 de ani de la gerul de vară care a intrat, practic, în istorie. Mai exact, în diminețile de 5 și 6 iunie 1939, la stația meteo de la vârful Omu s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată în România în timpul verii, de -12 ºC!
Tot în luna iunie a anului 1939 s-a înregistrat și a doua cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată la vârful Omu, de +22 C, pe data de 29 iunie. Amplitudinea termică a acelei luni la stația meteo din Bucegi era de 34 ºC, una record, în timp ce în lunile iunie din ultimii ani a fost undeva pe la 14-16 grade Celsius, relatează HotNews.ro.
Stația de la Vârful Omu este cea mai înaltă din țară, situată la o altitudine de 2.509 m. În dimineața zilei de 5 iunie 2014 minima a fost de +2,9 C.
A fost o lună iunie cu temperaturi foarte scăzute peste tot la munte, cu -2,3 ºC, înregistrate la Predeal, pe data de 7 iunie 1939.
O doua cea mai scăzută temperatură de iunie la Omu a fost -9,7 ºC, pe 19 iunie 2000, iar într-o zi de 1962 minima a fost de -9,5 ºC, iar maxima, de -6 ºC, ca în plină iarnă!
Avertisment extrem: urmează fenomenul La Nina - inversiune termică și URAGANE. „2024 va fi printre cei mai călduroși ani!”
Media temperaturii în luna iunie la Vf Omu în ultimii 60 de ani este de +4,1 ºC. Diferența dintre cea mai caldă și cea mai rece lună iunie este foarte mare: +1,5 ºC în 1976 și +7,1 ºC în 2012. În ultimii zece ani media lunii a variat între +3,4 ºC și +6,8 ºC.
Iunie este cea mai ploioasă lună din an, cu o medie de 140 mm, iar cea mai ploioasă lună iunie a fost în 1948, cu un total de 407 mm.
O dată la câțiva ani este și zăpadă în iunie, mai ales dacă luna mai a fost mai rece decât de obicei. În trei ani din ultimii 60 au fost 25 de zile cu strat de zăpadă în iunie la Omu: 1966, 2005 și 2006. În 2018 și 2019 nu a fost nicio zi cu strat de zăpadă.
Iunie cu temperaturi de foc în majoritatea regiunilor țării! Unde va fi cel mai cald: prognoza ANM pe 4 săptămâni
Cea mai rece zi de iunie la Omu în ultimii 10 ani s-a înregistrat pe 2 iunie 2020 și a fost de -5,7 ºC. La polul opus, cea mai caldă zi de iunie din în ultimii10 ani s-a înregistrat pe 21 iunie 2016. Vorbim de +17,2 ºC, mai arată sursa citată.