CE declanşează etapa a doua de infringement împotriva României pentru eficienţa energetică
Comisia Europeană a transmis joi, un aviz motivat - al doilea stadiu al procedurii de infringement (încălcare a tratatului de aderare) - împotriva a 20 de state membre, printre care şi România, care nu au transpus în legislaţia naţională directiva europeană privind eficienţa energetică, se arată într-un comunicat CE.
CE precizează că, în pofida unei scrisori oficiale de informare transmisă tuturor celor 20 de state în iulie 2008, acestea nu au informat deocamdată Comisia Europeană cu privire la transpunerea directivei în legislaţia naţională.
Astfel, Comisia a transmis un aviz motivat împotriva Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Finlandei, Germaniei, Greciei, Irlandei, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Marii Britanii, Olandei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Suediei şi Ungariei.
Directiva CE stabileşte un cadru în interiorul căruia statele membre pot crea un climat de afaceri şi o infrastructură pentru eficienţa energetică în toate sectoarele economice.
Potrivit Biroului de presă al Ministerului Economiei, în situaţia în care România va primi în mod oficial avizul motivat al Comisiei Europene aferent procedurii de infringement, autorităţile române au la dispoziţie un termen de două luni pentru transmiterea răspunsului.
Ministerul economiei anunţă că România a transpus parţial directiva 2006/32 privind eficiența energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice, prin OUG nr.22/2008. Însă, preconizează Ministerul, unele prevederi ale acestei ordonanţe necesită, pentru aplicare, emiterea unei Hotărâri de Guvern. Proiectul de HG este elaborat şi se află în analiză şi promovare în cadrul Ministerului Economiei.
"Ministerul Economiei apreciază că, până la termenul care va fi indicat de Comisia Europeană pentru transmiterea răspunsului la avizul motivat, actul normativ care asigură preluarea integrală a directivei va fi adoptat şi notificat oficialilor comunitari", anunţă ME.
Citeşte şi "CE a declanşat procedura de infringement împotriva României pentru încălcarea independenţei ANC"