MENIU

CE a declanşat o procedură legală contra României pentru nereguli în sectorul de telecomunicaţii

Comisia Europeană (CE) a iniţiat joi procedura legală împotriva României pentru nerespectarea normelor comunitare care impun separarea dintre autorităţile de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor şi furnizorii de servicii de telecomunicaţii, a anunţat instituţia europeană.

Bruxelles-ul a trimis României o scrisoare de notificare oficială, aceasta fiind prima etapă a unei proceduri privind încălcarea dreptului comunitar.

Aceasta este, însă, a doua procedură privind încălcarea dreptului comunitar iniţiată de Comisie împotriva României în legătură cu independenţa autorităţii de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor, după ce prima procedură privind încălcarea dreptului comunitar, aflată încă în curs, a fost iniţiată în ianuarie 2009 şi se referă la demiterea preşedintelui autorităţii de reglementare.

"Garantarea faptului că structurile guvernamentale responsabile cu reglementarea nu sunt implicate în acelaşi timp în deţinerea şi controlul companiilor de telecomunicaţii de stat reprezintă unul dintre principiile care asigură independenţa şi imparţialitatea autorităţilor naţionale de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor. De asemenea, această separare face ca reglementarea să fie în interesul consumatorilor şi al concurenţei efective, factorul determinant al poziţiei de lider a Europei în sectorul telecomunicaţiilor", a declarat comisarul european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding.

"Acest principiu trebuie respectat în toate cazurile în care ministerele îndeplinesc sarcini de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor. Prin urmare, fac un apel la autorităţile române să se asigure că Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din România îndeplineşte această cerinţă legală", a completat Reding.

CE a reiterat apelul adresat României de a se asigura că autorităţile de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor nu au interese de afaceri pe piaţa telecomunicaţiilor.

CE mai derulează în prezent proceduri privind încălcarea dreptului comunitar referitoare la independenţa autorităţilor naţionale de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor, trei dintre acestea fiind încă în curs. Procedurile privind încălcarea dreptului comunitar iniţiate împotriva Lituaniei şi Letoniei se referă la separarea funcţiilor de reglementare şi gestionarea drepturilor de proprietate în sectorul telecomunicaţiilor, iar procedura iniţiată împotriva Slovaciei se referă la demiterea preşedintelui autorităţii de reglementare.
Mai multe articole despre:
telecomunicaţii CE nereguli reglementare