CD-ul "Madama Butterfly", cu Angela Gheorghiu în rol principal, va fi lansat în Marea Britanie
CD-ul cu opera "Madama Butterfly" a lui Giacomo Puccini, în care soprana Angela Gheorghiu deţine rolul principal, va fi lansat, pe 2 martie, în Marea Britanie, de casa de discuri EMI Classics. Anunţul a fost făcut de Centrul Cultural Român din Londra.
Din distribuţie mai fac parte Jonas Kaufman (Pinkerton), Fabio Capitanuci (Sharpless), Gregory Bonfatti (Goro), Enkelejda Shkosa (Suzuki), Raymond Aceto (The Bonze), pe muzica orchestrei Academiei Naţionale din Santa Cecilia.
Absolventă a Conservatorul din Bucureşti, Angela Gheorghiu a debutat în 1992 pe scena Royal Opera House din Londra, în opera "La Boheme". În acelaşi an, soprana a debutat la Metropolitan Opera şi Staatsoper Vienna, iar în aprilie 2006 a cântat, pentru prima oară, pe scena operei Scala din Milano.
Angela Gheorghiu are în palmares numeroase premii, precum Gramophone Awards, Diapason d’Or Awards, Choc du Monde de la Musique în Franţa, Cecilia Prize în Belgia, Deutsche Schallplattenkritik-Preis în Germania, the Echo Award, Foreign Lyric Production Award şi Critics’Award în SUA. La Classical Brit Awards, în 2001, Angela Gheorghiu a câştigat titlul "Female Artist of the Year".