CCR va lua în discuţie, luni, sesizarea PD-L privind moţiunea de cenzură
Curtea Constituţională va lua în discuţie, luni, 12 octombrie, sesizarea PD-L referitoare la neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură a PNL, în condiţiile în care moţiunea va fi dezbătută marţi în plenul Parlamentului.
În documentul remis Curţii Constituţionale a României, parlamentarii PD-L invocă prevederile articolului 113, alineatul 4 al Constituţiei: "Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114".
Democrat-liberalii arată că semnatarii actualei moţiuni sunt aceiaşi care au semnat şi moţiunea de cenzură respinsă de Parlament în data de 17 septembrie 2009.
"În condiţiile în care cu ocazia asumării răspunderii Guvernului pe pachetul de legi vizând educaţia, salarizarea şi administraţia publică, deputaţii şi senatorii PNL şi UDMR au iniţiat o moţiune de cenzură, denumită în literatură de specialitate PROVOCATĂ, criticând activitatea Guvernului, aceiaşi parlamentari nu puteau sa mai iniţieze şi semneze o nouă moţiune de cenzură privind întreaga activitate a Guvernului actual", se arată în sesizare.