CCR CSAT-Geoană: Motivele mele de a părăsi CSAT nu au legătură cu decizia Curţii
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat marţi că decizia sa de a se retrage din CSAT nu a avut legătură cu eventuale cunoştinţe privind neconstituţionalitatea Legii CSAT, pentru că nu este genul de om care să ia decizii "pe anticipaţii mai mult sau mai puţin educate sau informate".
"Orice decizie a CCR trebuie respectată. Motivele mele de a părăsi CSAT-ul condus de Traian Băsescu sunt cele pe care le-am menţionat la momentul potrivit, n-au nicio legătură cu decizia de astăzi. Sunt absolut hotărât să dăm, începând de anul viitor, CSAT-ului rolul pe care trebuie să-l aibă în arhitectura puterii de stat din România", a afirmat Geoană.
Cât priveşte comentariile publice cu privire la retragerea sa din timp din CSAT, pentru a evita consecinţele deciziei de marţi a CCR, liderul PSD a precizat că nu este genul de om care să ia decizii "pe anticipaţii mai mult sau mai puţin educate sau informate".
"De aceea, cred că ideea în sine, de a coopta într-o formă sau în alta conducerea Senatului în decizii mari de politică externă este o decizie care este bună în continuare. Cu privire la forma sub care acest lucru se face va trebui să ne uităm la decizia CCR pentru ca în viitor să putem să corectăm eventuale inadvertenţe", a declarat preşedintele Senatului.
Întrebat dacă s-ar fi putut evita situaţia prezentă prin adoptarea modificării prin lege organică, Geoană a răspuns "Posibil, dar nu vreau să bănuiesc pe nimeni de rea credinţă".
CCR a admis, marţi, sesizarea PNL şi a declarat neconstituţională Legea
de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă prin care preşedintele Senatului
devine vicepreşedinte al CSAT.
În urma deliberării, Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate
de voturi, că Legea este neconstituţională, ca urmare a încălcării
normelor constituţionale privitoare la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă,
se arată într-un comunicat al CCR.