MENIU

Cazurile de gripă A (H1N1) din România au depăşit marţi 1.000!

Foto: RTV

Numărul îmbolnăvirilor de gripă porcină în România a ajuns la 1001, în 24 de ore fiind depistate 94 de noi cazuri, la trei licee din Bucureşti luându-se decizia de suspendare a cursurilor, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile.

Luni, Comitetul de coordonare pentru supravegherea îmbolnăvirilor prin AH1N1 a decis că antiviralele specifice tratării gripei vor fi administrate doar cazurilor grave de infectare cu virsul AH1N1, cazurile care nu ridică probleme urmând a fi tratate cu medicamentele uzuale, nu cu Tamiflu.

"Am intrat într-o altă etapă a bolii, până acum eram sub supravegherea strictă a contacţilor celor bolnavi", a spus dr. Streinu-Cercel, precizând că virusul pandemic poate dezvolta şi forme uşoare, care nu necesită administrarea de Tamiflu. "Au fost pacienţi care s-au vindecat şi fără tratament", a mai adăugat acesta.

Comitetul de coordonare pentru supravegherea îmbolnăvirilor prin AH1N1 a recomandat, luni, limitarea călătoriilor în afara şi în interiorul României, precum şi a deplasărilor şcolare şi extraşcolare. De asemenea, s-a decis ca Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş să recolteze probe doar de la persoanele care prezintă semne clare ale îmbolnăvirii cu AH1N1.

În şedinţa de luni, Comitetul a alcătuit o serie de recomandări pentru prevenirea răspândirii virusului gripal, dar a stabilit şi o mai bună supraveghere a triajelor din unităţile de învăţământ. Astfel, una dintre recomandări vizează limitarea activităţilor şcolare şi extraşcolare, cum ar fi schimburile de experienţă, mai ales cu Moldova, Ucraina şi Bulgaria, dar şi a deplasărilor nu doar în afara României, ci şi în interiorul ei.

Dintre cazurile de gripă porcină active, două prezintă probleme, fiind vorba de două femei internate la Iaşi. Una dintre acestea este din Rădăuţi, iar în prezent se află la terapie intensivă, fiind ventilată mecanic, mai ales că are şi un factor de risc, şi anume obezitatea.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.

Campania naţională de vaccinare împotriva gripei porcine va începe la 26 noiembrie. Primii vor fi vaccinaţi elevii, studenţii şi personalul medical. Pentru a putea vaccina şi copiii între 6 luni şi 6 ani, categorie de risc care nu va fi acoperită de vaccinul produs la Institutul "Cantacuzino", autorităţile vor cumpăra 500.000 de doze de vaccin din străinătate, de la producătorul GlaxoSmithKline.

Mai multe articole despre:
România cazuri gripă porcină A (H1N1) noua gripă