Cazurile confirmate de coronavirus din Japonia au ajuns la 10.000
Numărul de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus în Japonia a crescut până la 10.000, sâmbătă, potrivit unui anunț făcut de postul public de televiziune NHK, la doar câteva zile după ce starea de urgență a fost extinsă la întreaga națiune, în încercarea de a încetini răspândirea virusului, relatează Reuters.
Cu doar o zi înaintea publicării noilor cifre, prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a făcut apel la populație să rămână acasă, deoarece noile cazuri de infectare au înregistrat un record în capitala Tokyo, iar autoritățile se tem de ce este mai rău, respectiv că serviciile medicale ar putea ceda în zonele rurale, acolo unde trăiesc mulți vârstnici. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care care s-a decis extinderea stării de urgență de la șapte zone stabilite inițial, la toată suprafața țării.
Până în prezent, peste 200 de perosane au murit din cauza virusului în Japonia, iar Tokyo rămâne în continuare cea mai afectată zonă, raportând numai vineri alte 201 noi infecții - ceea ce înseamnă un nou record al infectărilor cu COVID-19.
Capitala Japoniei a raportat astăzi 181 de cazuri noi, potrivit NHK.