MENIU

Cazul jafului armat de la Braşov: Anchetatorii nu exclud existenţa a doi atacatori

Gloanţele folosite în dublul atentat de la Braşov au fost trase din două arme de foc
Foto: RTV

Rezultatele expertizei balistice complică şi mai tare dosarul Gorbunov. Potrivit NewsIn, care citează anchetatori, gloanţele folosite în dublul atentat de la Braşov au fost trase din două arme de foc. Astfel că anchetatorii nu exclud existenţa a doi atacatori.

Patronul casei de schimb valutar din Braşov, Valentin Candidatu, a declarat, la Realitatea te priveşte, că în geanta pe care a luat-o criminalul nu erau 400.000 euro, aşa cum s-a vehiculat până acum. "Erau 2.500 de bancnote de un leu, 3.000 şi ceva de bancnote de 5 lei şi 2.500 de bancnote de câte 10 lei, iar restul erau bancnote de 50 de lei. Vă închipuiţi cât de grea este o geanată din asta? Categoric însă, nu era vorba de 400.000 euro", a mai spus Valentin Candidatu.

Expertizarea proiectilelor scoase din trupurile victimelor atacului de la casa de schimb valutar din Braşov arată că au fost folosite două arme, iar anchetatorii nu exclud varianta în care să fi existat doi atacatori, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

De asemenea, există o declaraţie care conturează această ipoteză şi care precizează că imediat după împuşcături au fost văzuţi doi bărbaţi fugind în direcţii opuse. Un alt amănunt care ar putea schimba mersul anchetei este expertiza asupra hainelor şi obiectelor ridicate din locuinţa lui Serghei Gorbunov care a întârziat până la această dată, din cauza unei defecţiuni tehnice a aparaturii folosite de specialişti.
Rezultatele expertizei balistice, arată, potrivit NewsIn, că au fost folosite două arme, una de calibru mic, iar cealaltă de calibru mediu. Aşadar, anchetatorii nu exclud varianta ca angajaţii casei de schimb valutar să fi fost atacaţi de două persoane şi nu de una.


Rezultatul expertizei balistice în cazul jafului de la Braşov nu poate fi făcut public având în vedere că faza de urmărire penală nu este publică, a anunţat Ramona Diaconu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Braşov. Diaconu a refuzat  că confirme ipoteza că au existat doi atacatori, totuşi ea a spus că Serghei Gorbunov nu a fost audiat până acum.


Pe de altă parte, la Braşov au fost descoperite miercuri două arme de foc într-un imobil despre care poliţiştii spun că era frecventat de Gorbunov şi de apropiaţi ai acestuia. Nu sunt însă armele cu care s-a tras la dublul asasinat care a avut loc săptămâna trecută. Vecinii spun că miercuri, un bărbat a încercat să intre în casa unde s-au găsit aceste arme.

Principalul suspect, Serghei Gorbunov, a fost reţinut de poliţişti sâmbătă împreună cu un alt bărbat, Adrian Marius Berceanu, cu care se afla la un supermarket din Braşov. Berceanu a fost lăsat, însă, să plece de anchetatori, deoarece nu au găsit indicii care să dovedească faptul că ar fi luat parte la atac.

Mai multe articole despre:
Braşov arme crimă jaf anchetă valutar