MENIU

Catherine Zeta-Jones îşi face debutul pe Broadway

Foto: sheknows.com

Actriţa Catherine Zeta-Jones va debuta pe Broadway în rolul cântăreţei Desiree Armfeldten, în noua versiune a music-alului "A Little Night Music" de Stephen Sondheim, au anunţat producătorii spectacolului.

Actriţa britanică, recompensată cu un Oscar pentru rolul secundar din adaptarea cinematografică din 2006 a musical-ului "Chicago", va interpreta rolul lui Desiree Armfeldt, care interpretează balada "Send in the Clowns".

Britanica Angela Lansbury în vârstă de 83 de ani, cunoscută pentru rolul din serialu "Verdict crimă", va avea şi ea un rol în musical-ul de pe Broadway, cel al lui Madame Armfeldt.

Spectacolul va avea premiera pe 13 decembrie, la teatrul Walter Kerr de la New York.

"A Little Night Music", a cărui acţiune este plasată într-o casă de ţară suedeză, a fost lansat pe Broadway în 1973 şi a obţinut şase premii Tony. Noua punere în scenă a musical-ului este un transfer al recentei producţii din Londra a regizorului britanic Trevor Nunn. Spectacolul este inspirat din filmul "Smiles of a Summer Night", regizat de Ingmar Bergman.

"Sunt onorat că Trevor Nunn şi Stephen Sondheim mi-au cerut să îmi fac debutul pe Broadway în această frumoasă producţie. Aştept să încep repetiţiile cu acest extraordinar grup de persoane şi să lucrez cu incomparabila Angela Lansbury, a cărei muncă o admir de mult timp ", spune Zeta-Jones înt-un comunicat.