MENIU

Cătălin Voicu, la ieşirea de la DNA: Vanghelie nu are nicio legătură. Eu sunt învinuitul

Cătălin Voicu
Voicu: Faptele pentru care am fost învinuit nu au legătură cu alegerile

Senatorul Cătălin Voicu a afirmat, la ieşirea de la DNA, că reţinerea şi audiera sa nu au legătură cu alegerile prezidenţiale. Senatorul PSD dezminţit şi zvonul potrivit căruia reţinerea sa ar avea legătură cu relaţia sa cu preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie.

\"Am fost ridicat din faţa casei, în prezenţa vecinilor, fără niciun fel de citaţie. Probabil că domnii care m-au ridicat, cel puţin aşa vreau eu să cred, nu au ştiut că am calitate de senator. O maşină de poliţie a blocat maşina mea senatorială. Am întrebat în ce calitate au venit şi mi-au fluturat o hârtie, însă în aceste condiţii nu mai ai cum să vezi hârtia, după care m-au poftit într-o manieră foarte politicoasă în maşină\", a explicat senatorul Cătălin Voicu.

În ceea ce priveşte faptele pentru care a fost învinuit, pesedistul a asigurat că \"nu au legătură nici cu serviciile de informaţii, nici cu alegerile\". Întrebat dacă una dintre acuzaţiile care i s-ar fi adus a fost aceea că ar fi încercat să ofete mită unui judecător, Voicu a replicat: \"Nici vorbă de aşa ceva. DNA-ul nu se ocupă decât de problemele care ţin de infracţiunea de corupţie\".

Cât despre posibila implicare a lui Marian Vanghelie în scandalul reţinerii senatorului, Voicu a precizat că acesta nu are nicio legătură.

\"Domnul Vanghelie nu este implicat. Faptele care mi se impută au legătură şi cu calitatea de avocat, şi cea de senator, probabil trafic de influenţă. Nu au legătură nici cu calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Senat, dar eu nu cred în coincidenţe. Nu este vorba nici de dezvăluire de secrete. Dezvăluirea de secrete nu este apanajul DNA-ului, ci face parte din apanajul altor structuri ale Parchetului General\", a încheiat Voicu.