Cătălin Tolontan: Epistola unui mare jucător către "naţională" şi suporteri: "Mă numesc Florin Răducioiu şi nu pot să trăiesc fără speranţă"
Dreptul la opinie
Orele de după meci l-au prins pe Răducioiu la Brescia. A venit aici pentru un meci caritabil. Şocul cu Austria s-a adăugat celui cu Serbia. Dezamăgirile se sedimentează chiar şi pe arterele unui om perfect sănătos, în vîrstă de 39 de ani.
Cuprins de nesomn şi de dezamăgire, la 3 dimineaţa, el s-a ridicat din pat şi a pus pe hîrtie aceste gînduri. Le-a trimis Gazetei pentru toţi microbiştii din ţară. Redacţia nu a intervenit deloc pe ele, sînt ideile şi frămîntările autentice ale unui om care a dat enorm “naţionalei” şi care are dreptul de a vorbi celor de după el pentru cei care vin după noi toţi.
În buna tradiţie a suspiciunii naţionale, putem să încadrăm asta la fuga după un post. Chiar Răducioiu simte acest pericol. Putem. După cum putem să-l suspectăm de partizanat cu Hagi sau cu Lucescu, sau cu oricine altcineva. Putem şi asta.