MENIU

Cât câştigă Moş Crăciun

<descriere>

Empatic şi răbdător, aspect fizic plăcut, punctual, profesionist, simţul umorului, îi plac copiii, dovedeşte reale talente actoriceşti - aşa arată profilul celui care îşi asumă rolul lui Moş Crăciun. Un rol plătit cu până la 100 de euro pe zi şi chiar mai mult dacă este interpretat de un actor foarte cunoscut.

În această perioadă, firmele de evenimente primesc comenzi pentru petrecerile de Crăciun organizate de către părinţi sau companii pentru copii sau angajaţi. Persoanele alese să joace rolul Moşului au, de obicei, calităţile enumerate mai sus.

\"Noi l-am ales pentru acest rol pe actorul Eugen Cristea, care are toate calităţile necesare pentru a îndeplini perfect acest rol. Un Moş Crăciun trebuie să fie empatic, sensibil, extrem de atent cu copiii, să ştie să relaţioneze foarte bine cu aceştia\", consideră Simona Pop, event manager în cadrul firmei Bestevent.

Printre responsabilităţile Moşului se enumeră comunicarea cu copiii, întreţinerea unei atmosfere vesele şi împărţirea cadourilor. Un actor care este acceptat pentru rolul lui Moş Crăciun poate câştiga până la 100 de euro pe zi, în ciuda unui context economic mai dificil decât anul trecut.

Citeşte mai mult pe Business Standard.