MENIU

Casa Verde ar putea demara săptămâna viitoare, iar instalatorii vor participa la licitaţii

Foto: wordpress.com

Programul Casa Verde ar putea fi lansat de săptămâna viitoare, destinatarii exclusivi vor fi administraţiile locale, iar firmele care vor să monteze panouri solare, pompe geotermale sau alte instalaţii vor participa la licitaţii, a declarat miercuri ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

"Am programul în formă de draft. Singura chestiune care nu a fost prinsă e cea referitoare la tehnologia cu celule fotovoltaice, care am înţeles că a devenit mai accesibilă, pe care am putea s-o introducem, de asemenea, în program. Noutatea este că destinatarii exclusivi sunt administraţiile locale. Şi asociaţiile de locatari care vor să-şi monteze panouri vor putea accesa subvenţii prin intermediul administraţiilor locale", a mai spus Nemirschi.

Ministrul a adăugat că instalatorii vor participa la licitaţii, deci nu vor avea cote alocate, aşa cum este cazul în programul Rabla, şi vor avea stabilite nişte condiţii de îndeplinit.

De asemenea, pentru ca echipamentele să fie declarate eligibile, au fost stabilite standarde clare şi garanţii.

Valoarea totală a programului, precum şi nivelul subvenţiei suportate de stat, prin Fondul de Mediu, vor fi anunţate săptămâna viitoare.