MENIU

Cartel Alfa a cerut ca valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00 să fie egală cu salariul minim

Foto: NewsIn

Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00 ar trebui să fie egală cu valoarea salariului minim brut garantat în plată, a arătat unul dintre amendamentele propuse de Cartel Alfa la textele de lege pe care Guvernul Boc îşi va asuma răspunderea pe 15 septembrie şi pentru care cere sprijin parlamentar.

"Dacă valoarea coeficientului 1,00 nu este egală cu cea a salariului minim brut pe economie, garantat în plata, între sistemul de salarizare din economia reală şi cel din sectorul bugetar pot apărea dezechilibre majore nejustificate. Mai mult decât atât, existenţa a două salarii minime pe economie, unul pentru sectorul economic, altul pentru cel bugetar constituie o discriminare inacceptabilă între cele două categorii de salariaţi", s-a precizat în adresa transmisă de Cartel Alfa parlamentarilor.

Cartel Alfa a cerut introducerea a trei alineate noi în legea privind salarizarea unitară în sistemul bugetar şi modificarea sau eliminarea a cinci articole din Legea educaţiei naţionale. De asemenea, federaţia sindicală a propus nouă amendamente la proiectul de lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice. Unul dintre amendamente se referă la eliminarea reducerii propuse de 808 posturi la Inspecţia Muncii, deoarece "este una dintre instituţiile cu deficit cronic de personal, dovadă fiind creşterea numărului de accidente grave sau mortale de muncă".