MENIU

Caricaturile cu profetul Mahomed vor fi puse în vânzare în Danemarca

Foto: nrc.nl

Asociaţia daneză Presa liberă a anunţat că va pune în vânzare una dintre caricaturile cu profetul Mahomed, publicate în 2005 într-un ziar danez şi care au provocat furia lumii musulmane.

Mii de exemplare cu această caricatură, care îl prezintă pe Profet cu un turban în formă de bombă cu fitilul aprins, sunt în vânzare pentru 250 de dolari bucata. Fiecare exemplar este numerotat şi semnat de autorul său, Kurt Westergaard.

Westergaard, în vârstă de 73 de ani, este unul dintre cei 12 artişi care au desenat caricaturile publicate în cotidianul danez Jyllands-Posten în septembrie 2005 şi care au provocat furia lumii musulmane.

Caricaturistul trăieşte de atunci într-un loc secret. Doi tunisieni au fost arestaţi anul trecut în Danemarca, fiind suspectaţi că încercau să îl ucidă, dar apoi au fost eliberaţi. 
Mai multe articole despre:
musulmani Danemarca jurnalişti Mahomed caricatură