Care sunt paşii către Prima Casă
Prin programul Prima Casă vă puteţi cumpăra acum şi locuinţe noi, deja ipotecate. Statul a acceptat să garanteze imobilele construite prin credite bancare. Mai mult decât atât, prin noile modificări aduse programului, sunteţi scutiţi de drumul la notar pentru constituirea ipotecii şi economisiţi astfel 300 de euro. Înscrierea pe baza contractului de garantare.
Ca să accesaţi un astfel de credit trebuie, în primul rând, să mergeţi la una dintre băncile înscrise în program pentru a afla dacă aveţi şanse la Prima Casă.
Ceea ce este foarte important de ştiut de către oameni este că trebuie să meargă la bancă chiar în cazul în care nu şi-au găsit o locuinţă pentru a începe să îşi strângă documentaţia
Odată primit acordul de principiu al băncii, mergeţi să căutaţi locuinţa şi să plătiţi avansul, indiferent dacă dosarul dumneavostră va fi sau nu acceptat de bancă.
Urmează evaluarea locuinţei. Banca trimite documentaţia la Fondul de Garantare, iar acesta trimite răspunsul final către bancă
Atenţie, însă! În precontractul de vânzare-cumpărare este indicat să specificaţi restituirea avansului, dacă banca vă respinge creditul. Altfel, riscaţi să pierdeţi suma respectivă.