Care este canalul de YouTube cu cel mai mare număr de abonați
Canalul de YouTube cu cel mai mare număr de abonați îi aparține suedezului Felix Kjellberg. Numele canalului este PewDiePie și la momentul omologării sale în Guinness Book, la 6 mai 2014, avea 26.540.250 de abonați. PewDiePie se menține pe primul loc al celor mai populare canale de YouTube, având, în prezent, 35.141.491 abonați, potrivit AGERPRES.
Canalul PewDiePie publică, în special, fragmente și comentarii despre jocuri video. Deși s-a lansat axându-se pe jocuri horror, precum Amnesia: The Dark Descent, începând cu 2014, a abordat o gamă mai largă de titluri din industria de gaming.
Felix Kjellberg, născut la 24 octombrie 1989, și-a început activitatea pe platforma YouTube la 29 aprilie 2010, reușind, în timp record, să convingă nu mai puțin de 700.000 de oameni să se aboneze. Primul milion de abonați a fost atins la 11 iulie 2012, pentru ca în luna septembrie a aceluiași an, cifra să se dubleze. În aprilie 2013, când deja avea 6 milioane de abonați, canalul PewDiePie a fost subiectul unui amplu reportaj publicat în paginile The New York Times.
A ajuns pe primul loc în privința numărului de abonați încă din 15 august 2013 și își păstrează acest statut din 22 decembrie 2013. La 19 iulie 2014, a devenit canalul de YouTube cu cele mai multe afișări, depășind canalul artistei Rihanna, denumit RihannaVEVO.
Până în prezent, canalul PewDiePie a fost accesat de peste opt miliarde de ori.
Datorită popularității sale, PewDiePie a influențat pozitiv vânzarea unor jocuri video mai puțin cunoscute, reușind, totodată, să strângă fonduri pentru diverse activități caritabile.