Căpitanul vicecampioanei Europei la volei joacă la Galaţi
CSU Metal Galaţi a reuşit să o transfere pe jucătoarea sârbă Vesna Citakovic Djurisic, care acum doi ani a câştigat argintul cu naţionala la CE, iar în 2006 a urcat pe podium la Mondiale.
Campioana României la volei feminin, CSU Metal Galaţi a transferat-o azi pe căpitanul naţionalei Serbiei, Vesna Citakovic Djurisic, care a semnat o înţelegere valabilă un sezon.
Citakovic (1,87m) e născută pe 3 februarie 1979, evoluează pe postul de principal centru şi a fost legitimată ultima oară în Turcia, la Eczacibasi SK Istanbul. Aceasta a fost căpitanul naţionalei Serbiei şi la Campionatul Mondial din 2006, unde a încheiat pe poziţia a 3-a, şi Campionatul European din 2007, unde echipa a devenit vicecampioană. Transferul lui Vesna Citakovic Djurisic a fost realizat datorită tehnicianului lui Metal, Zoran Terzic, care ocupă şi funcţia de selecţioner al reprezentativei Serbiei.
"Este una dintre cele mai bune jucătoare din lume la blocaj şi a fost căpitanul Serbiei. Este unul dinte cele mai bune transferuri. Vom mai aduce alte trei-patru jucătoare de mare valoare. Vrem să ajungem până în play-off-ul Ligii Campionilor după ce anul trecut am fost doar în grupe", a declarat, pentru agenţia NewsIn, vicepreşedintele clubului gălăţean, Petrică Deju. CSU Metal a mai reuşit să o achiziţioneze şi pe internaţionala slovenă Sonja Vorovinşek, în vârstă de 29 de ani, de la formaţia Nova Branik Maribor, care a semnat la rândul ei o înţelegere valabil până în vara anului viitor.