MENIU

Capitala va avea un NOU spital militar. Unde va fi construit

Ministerul Apărării are în plan construirea unui spital militar în Capitală, în zona Ghencea. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Nicolae Ciucă. 

Ciucă a precizat că MApN are în dezbatere un proiect în acest sens. 
”Este vorba despre un proiect pe care îl avem în dezbatere la nivelul Ministerului Apărării Naţionale şi toate aceste elemente vor urma să se concretizeze. 
Cert este că am identificat suprafaţa de teren unde va urma să fie construit şi s-a intrat în procesul tehnic de planificare a acestei noi facilităţi în zona Ghencea”, a anunțat ministrul, la Palatul Parlamentului.

Întrebat despre capacitatea noului spital, Ciucă a precizat că detaliile se vor stabili în cadrul procesului de proiectare.