Căni "Josef Seducătorul", de vânzare la procesul lui Josef Fritzl
Cănile imprimate cu portretul lui Fritzl, cu sloganul "Seducătorul Josef" au fost scoase la vânzare în oraşul austric Sankt Poelten, la iniţiativa comercianţilor locali, dornici de a avea un câştig de pe urma procesului monstrului din Amstetten.
În ţările germanice, cănile imprimate cu nume diverse, alături de o anumită abilitate, sunt foarte populare. Iar sloganul, "Josef der Verführer", în germană "Seducătorul Josef", este cel mai nou de acest gen.
Pentru a salva imaginea oraşului, puternic afectată de scandalul Fritzl, autorităţile din Sankt Poelten, unde are loc procesul lui Fritzl, organizează vizite turistice chiar pe perioada procesului.
Însuşi primarul oraşului, Matthias Stadler, a anunţat că a organizat personal, marţi şi va organiza şi astăzi, astfel de trasee turistice pentru ziariştii internaţionali care urmaresc procesul lui Fritzl.
Nu mai puţin de 20 de ziarişti s-au inscris marţi pentru un tur complet al oraşului. Ziariştii au primit şi broşuri care prezentau restaurantele locale şi frumuseţile naturale din împrejurimi.