MENIU

Canapelele confecţionate în Valea Bârgăului nu se mai vând

Foto: Realitatea Tv

Criza loveşte cu putere şi micile afaceri de pe Valea Bârgăului. De zeci de ani, în zonă se confecţionează canapele ieftine, vândute apoi în târguri din toată ţara. De câteva luni, ţăranii au fost obligaţi să pună lacătul pe ateliere pentru că nu mai au cui vinde marfa de pe stoc. Nici 10% din afacerile de familie nu au rezistat.

În Josenii Bârgăului, cel puţin o sută de familii confecţionau canapele din lemn de brad. Mobilierul rezistent şi ieftin era vândut prin toată ţara. De câteva luni, criza i-a lovit şi pe micii meseriaşi.

Anul trecut, familia Cojoc a lucrat zi şi noapte să termine cât mai multe canapele noi înainte de Paşte. Vânzările mergeau ca pe roate.

"Este o perioadă foarte proastă. Înainte vindeam în jur de 3-4 tiruri pe săptămână şi acum în perioada aceasta, maxim un tir", a precizat Gavril Cojoc.

Chiar dacă preţurile le sunt foarte mici, între 400 şi 500 de lei, canapele aşteaptă în depozit de mai bine de o lună să ia drumul târgului.

Ca să termine o canapea, o familie lucrează cel mult trei zile. În târg, un pat se vinde cu circa 500 de lei, dar preţul poate fi negociat. 

Mai multe articole despre:
mobilier