MENIU

Campania "România prinde rădăcini" ajunge, astăzi, în Oltenia

Foto: RTV
Terenul de şapte hectare din comuna doljeană Dăbuleni, va fi reîmpădurit, cu ajutorul voluntarilor, prin plantarea puieţilor de salcâm
"România prinde rădăcini", o acţiune pentru regenerarea fondului forestier naţional

Un teren de şapte hectare din comuna doljeană Dăbuleni, afectat de fenomenul de deşertificare, va fi reîmpădurit, cu ajutorul voluntarilor, prin plantarea puieţilor de salcâm, în cadrul campaniei "România prinde rădăcini", iniţiată de Realitatea TV .

"România prinde rădăcini", o acţiune pentru regenerarea fondului forestier naţional, face parte din campania "Cod Verde" - programul de responzabilizare socială lansat de Grupul Realitatea-Caţavencu în octombrie 2008, care vizează implicarea activă în problemele de mediu. Campania se întinde pe o durată de cinci ani, cu plantări succesive primăvara şi toamna.

Prima etapă a acţiunii ecologiste a avut loc în toamna anului trecut, când peste 5.000 de voluntari au plantat 75.000 de puieţi pe suprafeţe însumând 15 hectare din judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău. Locurile de plantare au fost alese în zona unde s-au produs inundaţii devastatoare în vara lui 2008, cauzate în mare parte şi de lipsa pădurilor.
În această primăvară, la reluarea campaniei, au fost plantaţi peste 35.000 de arbori pentru a împăduri şapte hectare de teren lângă localitatea ialomiţeană Sudiţi.

Campania va continua, pe 27 martie, cu reîmpădurirea unui teren din Iaşi afectat de alunecări.

Mai multe articole despre:
pădure copaci hectar