Camelia Potec s-a calificat în finală la 800 m liber
Campioana olimpică de la Atena a obţinut al treilea timp în semifinale şi luptă pentru a doua medalie la Mondialele de nataţie de la Roma.
Cea mai bună înotătoare a României, Camelia Potec, mai are şansa unei medalii la Mondialele de nataţie de la Roma, ea reuşind calificarea în finala probei de 800 m liber.
Ca şi la 1.500 m, unde a urcat pe treapta a treia a podiumului, brăileanca a realizat al treilea timp al semifinalelor, la două secunde în spatele britanicelor Rebecca Adlington şi Joanne Jackson. Lupta medalii se va da sâmbătă seară, de la ora 19.00.
În cariera sa, Potec a câştigat trei medalii la 800 m liber, toate de bronz, în competiţiile majore la care a participat, fiind aici vorba despre Europenele de la Madrid (2004) şi Eindhoven (2008) şi Universiada de la Izmir (2005). Vârful de performanţă la atins la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, unde a cucerit aurul în proba de 200 m liber.