Călin Hera: Poetul Băsescu
Prima oară când mi-am pus problema parlamentului unicameral a fost la începutul anilor '90. Eram reporter pe politic şi mi se întâmpla să fiu nevoit să alerg între sala Omnia din fostul CC, unde erau şedinţele Senatului, şi Dealul Mitropoliei, la Camera Deputaţilor.
Din punctul de vedere al tânărului care eram atunci, acesta era un argument puternic în favoarea unicameralismului. Eu cred că, dincolo de orice consideraţii teoretice, altf el înălţătoare, fiecare cetăţean român trebuie să se întrebe sincer la ce i-ar folosi lui cutare mişcare politică. De exemplu, transformarea parlamentului dintr-o instituţie cu două Camere într-una cu o singură Cameră.