Câini vagabonzi otrăviţi, înainte de vizitele lui Medvedev şi Putin în capitala spirituală a budiştilor din Rusia
În preajma vizitei preşedintelui rus Dmitri Medvedev în capitala spirituală a budiştilor din Rusia, Ivolghinsk, au fost otrăviţi toţi câinii vagabonzi, a anunţat serviciul de presă al filialei regionale a partidului rus de opoziţie Iabloko din Buriatia, potrivit Novîi Reghion.
Nu se ştie cine a cerut să fie luate astfel de măsuri, precizează serviciul de presă al partidului.
"Întreţinerea pisicilor şi a câinilor vagabonzi reprezintă o tradiţie a oricărei mănăstiri budiste. De asemenea, budiştii respectă toate fiinţele vii, întrucât ele se află pe Roata Samsarei şi fiecare dintre noi s-ar putea transforma în orice fiinţă vie", arată serviciul de presă al partidului Iabloko, de opoziţie.
În urma vizitelor autorităţilor ruse nu doar câinii au de suferit, ci şi ţânţarii, mai scrie Novîi Region. Astfel, în preajma vizitei premierului Vladimir Putin la un zăcământ din regiunea Krasnoiarsk, administraţia regiunii a nimicit toţi ţânţarii şi musculiţele. În apropierea zăcământului se află peste 90 de specii de insecte zburătoare hematofage, potrivit Novîi Reghion.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a vizitat luni cea mai veche mănăstire budistă din Buriatia, Ivolghinsk, aflată în sudul Siberiei.
În cadrul acestei vizite călugării intenţionau să-l declare pe Medvedev întruchiparea unei divinităţi budiste pe pământ, însă presa rusă nu a mai făcut nicio precizare dacă ceremonia a mai avut loc până la urmă.
Rusia, ţară majoritar ortodoxă, numără aproximativ un milion de budişti, majoritatea locuind în Siberia. Învăţătorii străini, în special călugării tibetani, au avut un rol important în revigorarea budismului în Rusia după prăbuşirea în 1991 a regimului sovietic ateu. Budismul ca religie a fost victima persecuţiilor în timpul perioadei sovietice, în cursul căreia unele mănăstiri au fost închise de autorităţi. Luni, la mănăstirea Ivolghinski, Medvedev a stat aşezat alături de călugări şi a băut un ceai.