Cadavrul unei românce, aruncat în container, în Barcelona
Tânăra de 20 de ani a fost asasinată de către iubitul său, în localitatea Pineda de Mar (Barcelona). Asasinul, un român arestat în România, a recunoscut că i-a aruncat cadavrul într-un container de lângă casa în care aceasta locuia.
Poliţia Naţională din Barcelona investighează, încă de săptămâna trecută, dispariţia tinerei românce, care locuia în Pineda de Mar (Barcelona). Asasinul, un român arestat în România, a declarat că a ucis-o pe fată, înjunghiind-o de mai multe ori cu un cuţit de bucătărie, şi i-a aruncat cadavrul într-un container de lângă casa în care aceasta locuia, potrivit adevarul.es.
Autorităţile locale au afirmat că maşina de recolectare a gunoiului, care strânge gunoiul din zona unde locuia românca, a fost sigilată, cu scopul de a găsi indicii care să demonstreze că declaraţia asasinului este adevărată.Ucigaşul a fost arestat în România şi şi-a recunoscut fapta.