MENIU

C.V. Tudor: Preşedintele nu mă poate evacua decât spre Palatul Cotroceni

Foto: CV Tudor
C.V. TUDOR: Nu am nimic cu ungurii, am şi eu destui în partid
Cermonia de la BEC a fost plin[ de ironii şi tot felul de înţepături

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor a spus că Traian Băsescu îl poate evacua doar spre Palatul Cotroceni. C.V. Tudor i-a răspuns astfel preşedintelui statului care l-a ameninţat, în glumă, în timpul discursului de la festivitatea de înmânare a certificatelor de atestare a europarlamentarilor români, cu evacuarea din sală.

"Vă fac premier când ajung preşedinte", i-a spus Vadim Tudor lui Traian Băsescu, ulterior acestei replici şeful statului refuzând să-i mai întindă mâna preşedintelui PRM.

C.V. Tudor a avut o explicaţie şi pentru faptul că Traian Băsescu nu a dat mâna cu el în cadrul ceremoniei. "Nu are cultura civilizaţiei, eu sunt elegant, civilizat, vorbesc frumos cu toată lumea şi lui îi e frică de mine, el nu vrea să facă transferul paşnic de putere", a remarcat Vadim.

''Preşedintele nu mă poate evacua decât spre Palatul Cotroceni. El e defazat la replici. Nu a făcut o glumă foarte reuşită. Dar discuţia mea era cu Sogor Csaba. Când Băsescu a zis că toţi suntem români, eu am zis: şi Sogor Csaba?'', a spus preşedintele PRM.

Corneliu Vadim Tudor a explicat apoi schimbul de replici cu preşedintele. "Nu a ciocnit cu mine pentru că nu bea şampanie, el bea să se dreagă, aşa că bea whisky. Deci eu i-am zis aşa: "Domnule, nu crezi că e cazul să îngropăm securea războiului? Zice "Da, da, dar aţi scris atâtea răutăţi despre mine". Zic: "Uite, când am să fiu preşedinte pe dumneata am să te fac prim-ministru". Normal că se uita zbanghiu la mine, e supărat, normal că e supărat pentru că timpul lucrează în favoarea mea", a spus Vadim Tudor.

Corneliu Vadim Tudor a spus că nu are nicio problemă cu maghiarii din România, însă UDMR este singurul partid din Parlamentul European care susţine segregarea teritorială. 

Cât priveşte plecarea sa la Bruxelles, Corneliu Vadim Tudor a anunţat că rămâne solidar cu George Becali. 

''Ce pericol public reprezintă George Becali? Am zis că mă solidarizez şi până nu i se dă drumul lui nu mă duc nici eu, dar mai mult ca sigur că i se va permite'', a spus preşedintele PRM.

Corneliu Vadim Tudor a mai spus că, după ce va ajunge la Bruxelles va dori să facă parte din Comisia de cultură.