C. V. Tudor: Adoptarea moţiunii e începutul sfârşitului pentru Traian Băsescu
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a afirmat, la Vaslui, că adoptarea moţiunii de cenzură reprezintă începutul sfârşitului pentru Traian Băsescu şi că următorul pas firesc după căderea Guvernului ar fi suspendarea preşedintelui.
Acesta a mai afirmat că este convins de faptul că preşedintele Traian Băsescu îl va nominaliza din nou premier pe Emil Boc pentru că "e prea încăpăţânat".
C.V.Tudor a mai spus că următorul pas firesc după căderea guvernului ar fi suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. "Trebuie să i se ia jucăriile ca să nu mai poată frauda alegerile", a mai spus C.V.Tudor.
Liderul PRM precizat că nu-l va sprijini pe Traian Băsescu în cazul în care acesta va ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi a susţinut că în cel mai scurt timp va prezenta opiniei publice o serie de documente care demonstrează că preşedintele a colaborat cu fosta Securitate.
Corneliu Vadim Tudor crede că anul viitor, în primăvară, vor avea loc alegeri anticipate şi, cu această ocazie, PRM va reintra în Parlamentul României.
Mai multe articole despre:
parlament
PRM
Traian Băsescu
Corneliu Vadim Tudor
moţiune de cenzură
suspendare