MENIU

Bugetul pe 2009, în viziunea lui Boc, asigură o economie stabilizată, nu o ţară datoare

Foto: RealitateaTV
Emil Boc a continuat şirul criticilor la adresa vechiului Executiv

Premierul Emil Boc a declarat marţi, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, că bugetul prezentat pentru anul 2009 ţine cont de două constrângeri majore: criza economică şi risipa guvernării anterioare şi a subliniat că acesta va fi unul "exigent cu prezentul".

Premierul a explicat că proiecţia bugetară pe 2009 asigură un echilibru între componenta dezvoltării economice a României şi componenta socială şi a subliniat necesitatea protejării categoriilor celor mai dezvantajate de criza economică. "Guvernul prezintă un buget care luptă cu criza. Este un buget exigent cu prezentul, dar corect cu viitorul României. Exprimă viziunea unui Guvern care vrea să lase în urmă o economie stabilizată, nu o ţară datoare. Este un buget care elimină risipa şi nepăsarea iresponsabilă guvernării anterioare", a susţinut Boc

Potrivit acestuia, bugetul este alcătuit în conformitate cu două constrângeri majore: una externă, legată de criză, "cea mai mare din ultimii 60 de ani" şi una internă care, dincolo de implicaţiile crizei în România, "ţine de risipa şi nepăsarea guvernului anterior". Boc a amintit faptul că, în 2008, România a înregistrat cea mai mare creştere economică de după 1989, însă Guvernul Tăriceanu  a lăsat "un incredibil deficit bugetar de 5,3%"

"Deficitul de 5,3% ne pune în situaţia de a fi în faţa declanşării procedurilor europene privind deficitul bugetar excesiv", a avertizat Boc. "La fiecare 100 lei produşi de români, Guvernul Tăriceanu a cheltuit 105 lei, fără să investească nimic în ziua de mâine. Banii s-au dus pe susţinerea aparatului guvernamental, pe consumul bunurilor de lux", a acuzat premierul, adăugând că s-a ajuns la "obezitate birocratică".

Emil Boc a continuat şirul criticilor la adresa vechiului Executiv, declarând că, anul trecut, cheltuielile de personal au crescut cu 29% faţă de 2007, cheltuielile cu bunuri şi servicii cu 32% faţă de 2007.

Liderul democrat-liberal a spus că bugetul pe 2009 are în vedere o investiţie publică masivă în infrastructură, domeniu pentru care sunt alocate 20 procente din totalul bugetului, cea mai mare sumă alocată după 1989. "Investiţiile publice sunt orientate către infrastructura în transporturi, mediu, educaţie, sănătate, agricultură, reabilitarea termică a blocurilor", a explicat Boc, adăugând că pentru această reabilitare din banii statului sunt programate anul acesta 22.000 apartamente, încă 28.000 urmând să fie reabiliate în baza creditului angajat.

Boc a amintit priorităţile Guvernului prevăzute în construcţia bugetară: construirea a peste 18.000 de locuinţe, dintre care 6.000 urmând să fie finalizate anul acesta, plata tuturor datoriilor restante ale guvernului anterior, reabilitarea drumurilor de interes local, refacerea sistemelor de apă şi canalizare, a staţiilor de tratare şi epurare a apei în 52 localităţi, construirea de campusuri şcoalre, grădiniţe noi şi cămine pentru studenţi.

Potrivit premierului, în programul Guvernului se regăsesc şi menţinerea cotei unice de impozitare, neimpozitarea profitului reinvestit începând cu trimestrul al doilea al anului 2009, capitalizarea CEC şi a EximBank, absorbţia fondurilor comunitare, continuarea şi extinderea programului "Rabla", operaţionalizarea fondurilor de garantare pentru IMM-uri, promovarea exporturilor, compensarea TVA-lui de recuperat cu TVA-ul de plătit. 

"Bugetul are şi o componentă socială. Criza nu trebuie să fie un pretext pentru a-i uita pe cei aflaţi în nevoie. De aceea vor fi alocate 197 milioane euro pentru a introduce pensia socială minimă astfel încât niciun pensionar să nu aibă sub 350 RON", a conchis pedelistul.
Mai multe articole despre:
parlament buget Emil Boc