MENIU

Bugetarii pierd din nou, în frunte cu şeful statului! Guvernul a redus coeficienţii de salarizare

Foto: NewsIn

Grila de salarizare a bugetarilor se reduce de la o săptămână la alta. În urma discuţiilor de duminică dintre premier şi mai mulţi miniştri, coeficienţii de salarizare au fost reduşi din nou.

De această dată sunt afectaţi bugetarii aflaţi în vârful piramidei. Cel mai mare coeficient din grilă a fost redus de la 15 salarii minine pe economie, la 12. Printre cei care ar urma să fie afectaţi de această măsură se numără şi preşedintele ţării.

"Şefii din Justiţie şi din Parlament, precum şi preşedintele Curţii de Conturi vor coborî pe treapta a doua de salarizare, imediat după preşedinte, însă coeficienţii ce vor reveni acestor funcţii urmează a fi stabiliţi în cursul zilei de luni", a spus pentru NewsIn unul dintre participanţii la întâlnirea de duminică. 

Nu s-a ajuns deocamdată la o înţelegere privind nivelul salariului minim de economie. 

Premierul, împreună cu mai mulţi miniştri şi secretari de stat, au modificat, duminică, în cadrul unei întâlniri informale, grila de salarizare unitară a bugetarilor. Emil Boc i-a chemat la Palatul Victoria pe membrii Cabinetului pentru a modifica unii coeficienţi din proiectul de lege din cauza nemulţumirilor exprimate de mai multe sindicate. 

Guvernul a avut ultima rundă de negocieri cu sindicatele luni, astfel încât proiectul să fie gata până marţi, când vrea să demareze procedurile pentru asumarea răspunderii.