MENIU

Bucureştenii au putut scăpa de deşeurile electrice şi electronice

Foto: NewsIn

Primăria Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Green Revolution v-a invitat să scoateţi deşeurile electrice, electronice şi electrocasnice, în stradă. Toate firmele de salubrizare din Bucureşti şi asociaţiile de colectare a deşeurilor au fost în alertă.

Bucureştenii din Sectorul 1 au fost aşteptaţi să aducă toate obiectele de uz caznic pe care nu le mai folosesc, la amenajările provizorii de la intersecţia strada Burileanu cu Nicolae Caranfil şi la Piaţa Victoriei, intersecţia Şos. Kiseleff cu B-dul Aviatorilor, între orele 9,00 - 14,00.

Cei care locuiesc pe străzile Nicolae Caranfil, Şos. Pipera, Calea Floreasca, Str. Şerbănescu, Str. Constantin Prezan, B-dul Aviatorilor, Str. Iancu de Hunedoara şi Calea Dorobanţilor trebuiau doar să scoată deşeurile în faţa casei sau în faţa blocului, deoarece maşinile firmei Romprest vor trece şi le vor aduna.

În Sectorul 2, societatea Supercom acţionează pentru colectarea deşeurilor pe toate străzile. Locuitorii din acest sector trebuiau doar să-şi scoată în stradă obiectele pe care nu le mai folosesc, sâmbătă dimineaţa, între orele 8,00 - 14,00. Maşinile firmei de salubritate le vor colecta şi le vor transporta la depozitul din strada Ion Heliade, nr. 33.

Bucureştenii din Sectorul 3 au fost aşteptaţi să aducă deşeurile electrice, electrocasnice şi electronice pe străzile Calea Moşilor, Hristo Botev, Stelea Spătaru şi Dunărea Albastră. Maşinile firmei Rosal au trecut toată ziua (de la 8,00 până la 20,00) pe aceste străzi, pentru a prelua obiectele pe care nu le mai folosesc şi pentru a le depozita la punctul de colectare de la intersecţia străzilor Cluceru Udricani cu Corneliu Coposu.

În Sectorul 4 v-aţi putut debarasa de aparatura uzată exact acolo unde locuiţi, deoarece angajaţii operatorului de salubrizare REBU au trecut pe toate străzile, în intervalul 10,00 - 16,00. Ei au depozitat deşeurile la punctul de colectare de la sediul ADP de pe strada Niculiţel, nr. 6.

Sâmbătă dimineaţa, de la 8,00 la 14,00 şi locuitorii din Sectorul 5 au fost aşteptaţi să-şi scoată deşeurile din casă. Ei trebuie însă, să le aducă pe străzile Calea Rahovei, Aleea Sălaj şi Amurgului. Maşinile ADP Sector 5 le-au adunat şi le-au transportat către punctul fix de colectare DEEE-uri de pe Aleea Sălaj, nr. 6.

Debarasarea de deşeuri este mai comodă pentru locuitorii din Sectorul 6, care trebuie doar să scoată obiectele uzate în faţa blocului. Operatorul de salubritate Urban are maşini care vor circula pe parcursul întregii zile de sâmbătă, în tot sectorul. Punctul fix de colectare este situat pe B-dul Iuliu Maniu, la nr. 15-17.

Debarasarea de DEEE-uri face parte din programul ecologic pentru Bucureşti, iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti şi asociaţia Green Revolution şi început în urmă cu 2 săptămâni, sub titulatura “Capitala creşte Verde”.