MENIU

Britanicii mint că au citit Biblia, pentru a impresiona alte persoane

Foto: guardian.co.uk

Doi britanici din trei au minţit în legătură cu faptul că au citit o carte anume, cel mai des menţionate fiind "1984", scrisă de George Orwell, "Război şi Pace" de Lev Tolstoi şi Biblia, potrivit unui sondaj publicat pe site-ul World Book Day.

Majoritatea participanţilor la sondaj au recunoscut că au minţit în legătură cu citirea unei cărţi pentru a impresiona pe cineva. Romanul "1984" este primul pe listă, 42% dintre respondenţi care au recunoscut că au minţit în legătură cu lecturarea acestuia, iar aproape o treime dintre participanţii la sondaj (31%) s-au lăudat cu citirea cărţii "Război şi Pace". Pe locul 3 în acest inedit clasament se află Biblia, invocată de 24% dintre respondenţi.

O altă carte inclusă în categoria celor despre care se minte frecvent este volumul de memorii al lui Barack Obama, "Dreams From My Father" (6%). Multe persoane au admis, de asemenea, că au minţit în legătură cu citirea unor romane scrise de Jane Austen, surorile Bronte, Charles Dickens, Fiodor Dostoievski şi Herman Melville.

Întrebaţi care sunt autorii pe care i-au citit, de această dată în realitate, cu interes, respondenţii i-au indicat pe JK Rowling (61%), John Grisham (32%) şi Sophie Kinsella (22%). De asemenea, 41% dintre participanţii la sondaj au recunoscut că nu au dus la bun sfârşit o carte, iar 48% au afirmat că au citit un volum cumpărat pentru a-l face cadou.

Sondajul, la care au participat 1.342 de persoane, a fost efectuat în perioada ianuarie-februarie.

Marea Britanie şi Irlanda celebrează World Book Day (Ziua Cărţii), anual, în prima joi a lunii martie. La iniţiativa UNESCO, majoritatea ţărilor sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii pe 23 aprilie. Sărbătoarea îşi are originea în Catalonia, unde există obiceiul de a dărui celor dragi, pe 23 aprilie, de St. George, cărţi şi flori.
Mai multe articole despre:
cărţi britanici Biblia minciuna