Brazilia - Dunga afirmă că echipa sa va mai avea dificultăţi în preliminariile CM 2010
Selecţionerul echipei naţionale a Braziliei, Carlos Dunga, a afirmat, luni seară, că prima reprezentativă va mai avea probleme în grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din 2010.
Brazilia a căzut pe locul 4 în grupa de 10 echipe, ultimul loc care asigură calificarea directă la CM 2010, după ce duminică a remizat cu Ecuador, scor 1-1.
"Am vrea să trecem foarte uşor peste acest lucru, dar fiecare echipă vrea să obţină un rezultat cât mai bun. O să ne fie greu până la final şi trebuie să fim foarte concentraţi pentru a câştiga toate partidele, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare", a afirmat Dunga.
Brazilia, care va întâlni miercuri naţionala din Peru, este singura echipă din lume care a evoluat la toate ediţiile Campionatului Mondial. În preliminariile pentru ediţiile din 1994 şi 2002 a obţinut calificarea în ultimul meci din grupă, iar în 2006 cu două partide înainte de finală.
Dunga a adăugat că rezultatul din partida cu Ecuador a fost influenţat şi de faptul că s-a jucat la altitudinea de 2.800 de metri. "Am ajuns de abia în ziua meciului şi s-a simţit diferenţa. Mingea e altfel, viteza este alta, aici se face diferenţa. Punctul nostru forte era controlul balonului, aşa că ne-a fost mai greu", a mai spus selecţionerul brazilian.