MENIU

Box - Lucian Bute a fost numit "pompier de onoare" al oraşului Galaţi

Foto: www.oron.ro

Campionul mondial IBF la categoria supermijlocie, Lucian Bute, a primit, marţi, din partea Institutului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi titlul de "pompier de onoare" al oraşului.

În cadrul ceremoniei în care a fost numit "pompier de onoare" al Galaţiului, Lucian Bute a primit din partea reprezentantului ISU, Viorel Zaharia, o diplomă, o caricatură semnată de Viorel Baciu pe care scria "Bute, bate de stinge", dar şi o maşină de pompieri de epocă în miniatură.

Campionul mondial s-a declarat foarte emoţionat, mai ales că nu a mai fost niciodată într-o unitatea de pompieri şi a precizat că atunci când va boxa din nou se va gândi şi la pompierii gălăţeni. De cealaltă parte, şeful ISU Galaţi a spus doar că este o mare onoare pentru serviciul pe care îl conduce că boxerul a acceptat premiul.

După ce şi-a apărat titlul mondial pentru a treia oară şi a venit în ţară, Bute a mai fost numit membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei (IPA), regiunea Galaţi, cu ocazia sărbătoririi zilei Poliţiei Române. Pugilistul i-a mai fost acordată o distincţie şi din partea Ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, pentru toate rezultatele obţinute. De asemenea, boxerul a primit din partea Primăriei Galaţi un apartament, în timp ce în noiembrie 2007, după ce a câştigat titlul mondial, a fost numit cetăţean de onoare al oraşului de pe malul Dunării.

Lucian Bute a cucerit titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în octombrie 2007, iar pe 13 martie şi-a apărat centura pentru a treia oară, pe care a păstrat-o după ce l-a învins pe columbianul Fulgencio Zuniga prin KO tehnic.

Mai multe articole despre:
Galaţi box Lucian Bute